O noua zi!

O noua zi scrijelita pe rabojul existentei mele. O salut cu un gand albastru, tivit cu rosu, o salut murmurand o speranta intr-o ruga... Macar atat pot face, stiind ca existi, stiind ca respiri sub acelasi rasarit. Mai am o picatura de sange, o pastrez, poate imi va trebui intr-o zi, sa-mi inmoi degetul in ea si sa scriu pe cer: te iubesc. Oare ai crede?! Restul nu mai sunt… le-am pierdut aseara in aerul fierbinte, cand te-am ascultat, iar si iar... Nu era doar vocea ta, era si sufletul meu taiat de mii de cioburi sparte din ochii tai si fiecare cuvant era o picatura de sange. S-au risipit in apusul zilei. Asa cred ca plange sufletul, in cuvinte sau vorbe atinse de lacrimi, nascute din regret si asa cred ca se naste un apus insangerat... Incearca sa asculti! Iti canta sufletul meu… Incearca sa asculti si inima mea. Cum unde?! In inima ta. O auzi? tic-tac... tic-tac. O data pentru tine, o data pentru mine. Nu poate fi altfel, pentru ca asa ai vrut, in ziua cand m-ai strans la piept, pentru a-mi da putere sa traiesc. Si mi-ai dat putere !! Dar acum inimile noastre nu pot bate decat o data, tic… a mea, o data… tac…a ta . Incearca apoi, sa numeri pasii facuti… poti? Stiu… sunt multi, dar cauta-i pe acei ce s-au intors de la un izvor tamaduitor, aflat intr-un colt de rai, stiut de noi, de la facerea lumii noastre. Trebuie s-ajungem, acolo inapoi. Ti-e sete si mi-e sete in acelasi timp. Trebuie sa ajungem acolo, sa ne spalam, sa ne vindecam… eu sufletul, tu… ochii. Eu sufletul, sa pot scrie iar cu alb, tu ochii, sa poti vedea albul. Trebuie sa ne cautam pasii, dand timpul inapoi si cu sufletul alb si cu ochii deschisi sa vedem pe unde pasim, sa nu ne ranim talpile in cioburi sparte din ochii tai, in colturile de piatra din cuvantul meu, colturi din suflet de onix !