De ce cuvintele ucid crunt si nemilos,lasand in urma lor regrete,temeri,false iluzii....ucid adesea gânduri doar infiripate,ucid frânturi de viaţă abia plăsmuite, ucid amintiri si ucid speranţe...nu realizam pe deplin,atunci cand le eliberam deliberat sau nu,ca ele pot provoaca răni foarte adanci...Intotdeauna cuvintele ni se întipăresc în minte şi mai ales in suflet, iar ecoul lor nu se pierde (poate) niciodată...Uneori sadic,prea sadic,ne jucam cu ele si urmarim cu aceiasi placere sadica,durerea pe care o imprima impactul cu ele...concluzionam mintal "...si ce daca doare!..." Tarziu,poate mult prea tarziu de multe ori,imploram iertarea si folosim drept scut...nestiinta,neputinta intelegerii,folosim orice fel de scuza penibila, doar pentru a capata un minim de iertare!Cu sufletul sfaramat,ciobit sau ravasit,acordam prezumtia de nevinovatie si iertam...iertam cu speranta ca nu se vor mai folosi cuvinte pentru a ne ciunti bucuria de a trai,ca nu vor mai sub forma de cutite sau sulite ce ne strapung linistea.Ce greseala comitem de fiecare data ! Cine este invatat sau obisnuit sa taie in carne vie cu un singur cuvant,o va face mereu...again,and again,and again!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu