Grăbeşte-te să îmi deschizi sufletul cu toată fiinţa ta ! Eu nu mă am decat pe mine, de multe ori fug de mine şi, sincer, nici nu cred că o să pot străpunge aceste rânduri cu ceva concret, însă, ceea ce mă adună să-ţi scriu acum nu stă într-o sfială cruntă şi nemiloasă de a fi cu cineva doar de dragul de a nu te pierde în negura singurătăţii... Femeia din mine, cea care se uită in fiecare seara la Luceafar, cea care se imbata cu fiorul cuvintelor, nu poate fi întrega, in prezenta TA, sunt femeia care moare in fiecare clipa de iubire din prea multa daruire... Nu am ştiut ce este dragostea pana acum, ştiu doar că tu m-ai facut sa simt durerea de a iubi, sa simt incertitudinea si puterea torţionarului care îşi propune să te îngroape dacă nu i te supui….
Nu am avut niciodată răbdare, ţin minte că atunci când eram mica renunţam foarte repede la ceva. Şi, chiar şi acum, această trăsătură opacă ţine să-mi facă cu ochiul. Am pierdut multe lucruri fiind ancorata într-o lume a neputinţei ! Acum, ne avem unul pe altul şi, uite aşa, construim, punem piatră cu piatră, la ceea ce o să fie ruina casei mele sau a iubirii mele…Cu ce voi ramane? Greu de spus…acum!! stiu doar ca nu voi putea niciodatea avea si una si alta.. Timpul va hotara si va decid, nu eu sau tu….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu