M-am intors...

Nu lasa niciodata realitatea sa-ti sfarame visele,nazuintele...si chiar daca s-a intamplat,si visele toate s-au peirdut in mii de cioburi,aduna-le si reconstruieste ceea ce ai vrut sa fauresti...spala cioburile cu lacrimi,incalzeste-le la focul sufletului si lipeste-le!
Imi este teama sa pun capul pe perna pentru ca lacrimile se vor aduna iar la coltul ochilor,vor aluneca pe obraz,se vor prelinge pe gat si vor arde fiecare colt de piele.Tot mai des in ultimul timp imi gasesc linistea in picaturile sarate...sunt atat de obisnuita cu ele, incat uneori nici nu-mi dau seama ca plang!Ma bucura faptul ca sunt singura si ca nu voi mai auzi intrebarea "de ce plangi?"...si,ce raspuns as putea sa dau pentru a da bine,pentru a nu jigni pe nimeni dar care sa-i faca,intr-un ultim ceas, sa vada realitatea?? Nu pot rosti nici un cuvant...doar lacrimile sunt cele care vorbesc in locul meu...cine vrea sa inteleaga,sa inteleaga...cine nu,va ramane cu gandul ca sunt...dusa!
M-am intors cu toate visele facute cioburi...iar iubirea ma doare acum,nu mai este acel sentiment placut care ma anima,imi dadea putere sa merg mai departe...o simt acolo,in suflet,ca un pumnal adanc infipt pana la plasele!Am vrut sa zbor dar aripile mi-au fost taiate,am vrut sa ma scurg dar baraje au fost inaltate,am vrut sa ard dar gheata a stins focul...si nici macar amintiri nu stiu daca am strans!Voi incerca sa ma readun...dar nu stiu daca mai am putere,daca mai am timp sau daca mai am...motivatie...