Cu fiecare clipă care trece simt că am mai adăugat ceva la ceea ce aveam de spus. Oare câte cuvinte nerostite vor rămâne în şiragul gândurilor mele, în lupta cu necruţătorul timp? De ce imi este uneori atât de teamă sa spun ceea ce simt, ceea ce gândesc? Viaţa trece cu o viteză uimitoare si poate că este momentul sa nu mai las cuvintele să se mai piardă, poate ca este timpul sa am încrederea şi forţa de a spune lucrurilor pe nume ! Adun din fiecare lacrimă litere, una câte una…iar Timpul îmi arată că speranţa încă mai trăieşte, sufletul meu o ţine în viaţă iar Tu,iubirea mea,Tu esti cel care mentine sufletul meu pe linia de plutire. Cuvintele spun că voi găsi ceea ce caut la momentul potrivit si timpul meu va fi măsurat în secunde, vise, speranțe, bucurii, iubire… acum insa,timpul meu e măsurat în ore de tristețe, regrete, dor. Secunde și ore, fire de nisip într-o clepsidră, prin care eu, om mare, aș vrea să mă joc asemenea copiilor cu baloane de săpun, să-mi atingă fruntea, umerii, inima. Le zâmbesc, încerc să le mângâi cu finețea unei aripi de fluture, de teamă să nu le sparg. Firele de nisip curg amestecate, lăsându-mi doar amintirea și uneori simt cum mă risipesc. În clepsidra mea, răsturnată între început și sfârșit, orele au gust de irosire,in clepsidra mea, întoarsă între răsărit și apus, secundele mele au miros de iubire,de daruire,de implinire. Nisipul desenează viața, o viață în care fiecare secundă, fiecare oră poartă amprenta trecerii tale prin viața mea. Am de ales între a mă opri și a aștepta să vină un vânt care să spulbere neîncrederea sau să-mi continui drumul, cu pași mici, dar siguri, și cu speranța într-o zi mai bună.Cine poate spune unde merg drumurile? Sau unde curg zilele? Numai Timpul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu