Castelul bantuit al sufletului meu...

Stii? Castelul nostru de nisip s-a naruit,l-am lasat pe tarm,singur, si valul l-a insusit ca salas al amintirilor apuse. Mai stii? Cantecul nostru a amutit,ferecat undeva, intr-o scoica, iar linistea l-a inghitit ca leagan al cuvintelor nerostite...nu mai stii, dar pasii nostrii s-au sters,iar umbra ce ne insotea s-a inchis in noapte ca trecut al luminii....Sa nu te intorc i!!! Castelul nu se mai ridica singur,cantecul nu mai rasuna fara vorbe,pasii nu mai calca fara drum iar umbra nu se mai intinde fara soare.Vor ramane undeva,pregatite pentru o noua inaltare...EU?! M-am retras in umbra pasului meu, in valul de cantec sunt EU si in Castelul bantuit al sufletului meu pierdut...Voi astepatand mana care sa le zideasca mai trainic si cu mai multa DARUIRE !